Conace şi castele Transilvănene

Vara asta m-a dus pe la conacele şi castelele de mult uitate ale Transilvaniei. Placută a fost surpriza să descopăr ca unele încep sa reapară în memoria naţională.

Am făcut bagajele, am încărcat masina şi am plecat “on Roadtrip” prin ţară. Lăsam în urmă Braşovul şi chiar înainte de a ajunge la Rupea facem dreapta pe un drum îngust şi frumos care ne duce la Racoş, la fosta reşedinta a contelui Samuel Bethlen.

1. Castelul Sükösd-Bethlen din Racoş

Conform spuselor doamnei care ne-a întâmpinat şi ne-a deschis poarta conacului, cetatea a fost construită începând cu anul 1421 de catre contele Sükösd Gyorgy care deţinea şi terenurile din jur. După moartea contelui Sükösd, cetatea împreună cu toată averea trece sub stăpânirea voievodului Ardealului – Apafi Mihaly. Acesta o donează apoi contelui Budai Peter în 1660 şi apoi este ocupată de fiului său Bethlen Samuel.

Castelul fortificat construit în stilul renaşterii transilvănene a servit ca reşedinţă nobiliară deşi bastioanele precum şi turnul de la intrare sunt tipice arhitecturii militare medievale.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea ţăranii din Racoş au cumpărat tot domeniul de la familia contelui Bethlen pentru a-l restaura, dar eforturile sunt timide şi încă mai este mult de lucru.

Doamna ne-a povestit de pastorului bisericii care a înfiinţat fundaţia Bethlen prin care încearcă să strângă bani pentru renovarea castelului, doar că renovările “s-au cam oprit”.

2. Castelul Bethlen din Criş (comuna Daneş)

Am mers mai departe catre Rupea şi Sighişoara pentru a cauta la Daneş lângă Sighişoara altă comoară - castelul Bethlen din Criş.

Acest castel se leagă de numele lui Mark Bethlen (1468) şi este unul dintre cele mai frumoase castele gotic - renascentiste din Transilvania. Castelul are o suprafaţă mare iar în jurul complexului se întindea un mare parc „englezesc”.

Castelul a fost locuit până la naţionalizare ( 1948), toate încăperile fiind amenajate conform tradiţiei familiei, cu mobilier stil, tapiserii, covoare, vase de porţelan, sticlă, cristal şi argint, cărţi - toate la locul lor.

În iunie 2007 castelul şi parcul au fost restituite ramurii ardelene a familiei Bethlen, iar în acest moment se lucrează la reabilitarea castelului pentru a deveni locuibil şi pentru reintroducerea sa în circuitul turismului cultural.

2. Castelul Ugron din Zău de Campie

Între Tragu Mures şi Cluj am mai descoperit un diamant adânc îngropat de această dată, la Zău de Campie - Castelul Ugron. Fară absolut nici un indicator, l-am zărit de cum am intrat în sat şi pe orbeşte am reuşit să ajungem în vârful dealului la poarta castelului.

Reşedinta de vară a baronului Istvan Ugron, construit după modelul castelelor medievale franceze, ascunde o poveste tristă de dragoste.

Istvan Ugron, îndragostit de una dintre fiicele ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei, unde a fost ambasador, a încercat să o convingă pe aceasta să se casatorească cu el, oferindu-i în dar castelul de la Zău proaspat construit. Tânara ar fi cerut, spun oamenii locului, ca drumul întreg care duce spre palat să fie acoperit cu bani de aur, iar baronul a poruncit sa i se facă. Dar, odată lucrările începute, printesa i-a cerut baronului să pună banii de aur în cant astfel ca nimeni să nu poată calca pe capul împaratului, Istvan Ugron neputând atunci sa satisfacă această dorintă a alesei inimii lui, în ciuda faptului că deţinea averi imense.
Cand bolşevicii care au preluat puterea, au ucis întreaga familie a ţarului, inclusiv pe iubita lui Ugron. Baronul şi-a înecat de atunci amarul în padurea Barsana, unde venea rar, mai ales vara, pentru a îngriji copacii de aici. În 1945, la 28 de ani de la moartea alesei lui, nu departe de Zău de Campie, Istvan Ugron murea şi el, ducând pe lumea cealaltă durerea neimplinirii.

Legenda mai spune şi de cele 365 de ferestre cât zilele anului, cele 4 turnuri cât anotimpurile, cele 52 de camere cât saptamanile, cele 7 terase cât zilele saptamânii şi cele 12 holuri cât lunile anului.

Momentan castelul nu poate spune această legendă pe care noi am gasit-o pe internet deoarece cladirea nu a fost inca retrocedată urmaşilor baronului şi încă poartă urmele unei foste case de copii.

Urcând pe un drum care odinioară a fost asfaltat (cu bani de aur) şi conduse de o “gască” de prieteni patrupezi am descoperit o bijuterie de castel de poveste care purta incă amprenta unui orfelinat. Poarta incuiată "ne-a permis" să facem doar cateva poze de afară, dar nu ne-a parut rău ca am bătut atata drum pentru că ne-am bucurat şi de salba de lacuri de pe marginea drumului catre Zău de Campie.

3. Castelul Bánffy de la Bonţida

Şi pentru că nu aveam cum să ratăm acest obiectiv atât de cunoscut, Castelul Bánffy din Bonţida, va spun pe scurt povestea lui şi nu numai.

Domeniul de la Bonţida a intrat în posesia familiei Bánffy printr-o donaţie a regelui Sigismund de Luxemburg, realizată în anul 1387.

În 1437, în timpul răscoalele ţărăneşti din nordul Transilvaniei, regele Albert de Habsburg a acordat familiei Bánffy dreptul de a îşi construi o fortăreaţă la Bonţida, care să protejeze reşedinţa domeniului.

Generaţiile urmatoare au contribuit la extinderea castelului cu influente din stilul baroc austriac, prin dispunerea construcţiilor în forma literei U, prin curtea de onoare, manejul, grajdul, remiza şi locuinţele servitorilor. De asemenea şi parcul de pe malul râului, cu alei, statui şi fântâni arteziene purta influenţele stilului baroc. 

În 1850 apar şi influenţele stilului romantic englezesc, cand a fost adaugată o nouă aripă clădirii precum şi parcul reorganizat.

Chiar daca Castelul de la Bonţida a avut mult de suferit în cursul secolului al XX-lea, mă bucură să văd că acesta este într-un accelerat proces de reabilitare. 

4. Castelul Bánffy de la Răscruci

Castelul de la Răscruci(chiar inainte de Bonţida) a fost construit în stilul neoclasic eclectic, fiind înconjurat de unul dintre cele mai frumoase parcuri ale domeniilor familiei Bánffy. Aici a fost amenajat şi un lac, iar în mijlocul parcului era amplasat un porumbar. Castelul de la Răscruci construit după modelul castelelor nobiliare din Anglia era folosit ca reşedinţă de vară, aici fiind situate şi o casă de oaspeţi, un grajd şi alte dependinţe. 

Ca şi în cazul castelului de la Bonţida, generaţiile care au urmat au transformat şi mărit castelul initial, cu un centru de echitaţie, încă un etaj precum şi reamenajarea parcului.

Deşi nu am putut intra pentru vizită şi nici localnicii nu au fost prea comunicativi am putut observa urmele unei foste instituţii pentru copiii cu nevoi speciale. 

Şi dacă vă întrebaţi cine a fost familia Bánffy? Ei bine, familia Bánffy este o familie nobiliară din Transilvania de origine maghiară foarte veche. O ramură a familiei a fost ridicată la rangul de baroni în 1660, iar o altă ramură a fost ridicată la rangul de conți în 1855.

5. Castelul Bánffy de la Sâncrai 

Am parasit Clujul şi ne-am îndreptat apoi catre Sancrai tot la Bánffy. 

Castelul impresionant prin compoziţia de stiluri, specifice romantismului apusean, a fost ridicat în anul 1890 ca reşedinţă a familiei Bánffy. Pe latura de nord sunt amplasate două turnuri de înălţimi şi stiluri diferite. Şi acest imobilul a fost transformat, în 1947, în azil pentru copiii cu dizabilităţi.

În acest moment, chiar dacă nu gasim indicatoare, castelul se afla într-un accelerat proces de reabilitare, urmând sa intre în circuitul turistic.

6. Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă

Şi de final unul dintre cele mai bine restaurate şi conservate castele Transilvănene ne-a dus către Cetatea de Baltă.

Castel nobiliar Bethlen-Haller a fost construit în perioada 1570-1580, în partea de nord-est a localităţii, şi a fost refăcut radical de contele Stefan Bethlen, între 1615-1624, după modelul castelului Chambord din Franţa. O noua refacere, în stil baroc, are loc între 1769-1773, când este amenajat şi parcul, ansamblul fiind înconjurat şi cu un ziduri. 

De existenţa acestui castel se leagă şi o legendă, care spune că prin încăperile mareţei construcţii încă mai bantuie sufletul Contelui Haller, omorât de catre soferul său, care se pare că avea o relatie ascunsă cu contesa.

Dupa căderea comunismului, Castelul a fost revendicat de la statul român de catre ultimul descendent al familiei Haller, care la rândul său l-a vândut familiei ce detine firma producatoare de Vinuri Jidvei. În prezent, castelul se află în proprietate privată, putând fi vizitat doar de către cei care vor să cunoască istoria vinurilor de Jidvei, aici realizandu-se numeroase activitaţi cu caracter specific, precum degustari de vinuri. 

Atenţie la ţiganii din Cetatea de Baltă.

Toate aceste bijuterii au fost descoperite prin intermediul site-ului www.monumenteuitate.org.

Iar traseul este mai jos:

googlemaps